Mucenici muntenesti cu nuca- reteta simpla si rapida
Ingrediente
- 3 l apa
- 400 g mucenici
- 200 g zahar
- 200 g nuca macinata
- 1 esenta de rom
- 1 esenta de vanilie
- scortisoara
- coaja rasa de la o lamaie
- coaja rasa de la o portocala
- putina sare
Mod de preparare
- Intr-o oala mare punem apa la fiert cu putina sare si un baton de scortisoara. Lasam apa la fiert.
- Cand apa incepe sa fiarba, se lasa focul incet si se adauga mucenicii.
- Lasati la fiert la foc mic, conform instructiunilor de pe ambalaj sau pana cand mucenicii se vor ridica deasupra.
- Dupa aprox. 8-10 minute, mucenicii s-au fiert al dente, ceea ce e bine, deoarece vor ramane in lichid si se vor umfla pe parcurs.
- Opriti aragazul si adaugati zaharul, coaja de lamaie, coaja de portocala, cele 2 esente si cateva linguri de nuca macinata. Restul de nuca se pastreaza pentru servire. Amestecati.
- Acoperiti oala si lasati la odihnit aproximativ o ora cat sa se infuzeze bine toate aromele.
- Puneti mucenicii in castroane, presarati nuca si scortisoara deasupra si sunteti gata de servit.
- Pofta buna!
Mucenici muntenesti- reteta simpla si rapida, din sudul tarii. Sunt diferiti de cei moldovenesti fiind fierti in apa aromata si dulce. Ambele retete sunt foarte bune si va invit sa le incercati pe amandoua. Vezi aici reteta de mucenici moldovenesti umpluti cu nuca.
Traditia spune ca in 9 martie in casele crestinilor ortodocsi se mananca mucenici, in amintirea Sfintilor 40 de Mucenici din Sevasta. Figurinele din aluat, numite „sfintisori” sau „mucenici” sunt facuti din aluat simplu, de faina si apa si au cifrei opt, cifra echilibrului cosmic.
Reteta de mucenici muntenesti fierti este foarte usor de pregatit, mai ales daca avem mucenicii gata, adica pastele in forma traditioala de opt.
Pur si simplu ii fierbeti in apa clocotita pentru o perioada scurta de timp, apoi adaugati aromele. Calculam cate 100 g de mucenici uscati la 1 l de apa din sirop, dar puteti modifica cantitatea dupa bunul plac. Nu uitati sa puneti un praf de sare in acest sirop deoarece fara sare mucenicii nu au nicio savoare! In timpul fierberii, amestecam des cu o lingura de lemn pentru ca mucenicii sa nu se lipeasca de oala sau intre ei. Cand mucenicii au fiert, am adaugat si restul, coaja de lamaie si portocala, esenta de rom, de vanilie, scortisoara si neaparat multa nuca. Mucenicii nu trebuie sa fierba prea mult, ci sa ramana aldente. Asta pentru ca vor sta in lichidul fierbinte si vor continua sa se gateasca.
Important!
Daca folositi rom veritabil sau esenta de rom atunci acestea se pun la final, dupa ce se fierb mucenicii in acest sirop! Esentele nu se lasa la fiert deoarece isi pierd aromele! Daca aveti o pastaie de vanilie, taiati-o pe lung si dati-o la fiert in apa, inainte de a pune mucenicii. Va lasa o aroma si un gust bogat.
Pentru o aroma si mai buna, prajiti putin in tigaie, nucile. Acestea isi vor intensifica gustul. Dupa ce le-ati prajit, rasniti-le, dar nu foarte marunt, pentru a ramane si bucatele mai mari.
Nuca se poate pune direct in castron, la servire. Nu e musai sa puneti cateva linguri in oala. Faceti cum doriti.
Aceasta reteta se serveste atat calda cat si rece, la temperatura camerei.
Traditia spune ca in 9 martie in casele crestinilor ortodocsi se mananca mucenici, in amintirea Sfintilor 40 de Mucenici din Sevasta. Figurinele din aluat, numite „sfintisori” sau „mucenici” sunt facuti din aluat simplu, de faina si apa si au cifrei opt, cifra echilibrului cosmic.
Daca v-a placut reteta de astazi, mucenici muntenesti cu nuca, aboneaza-te la Newsletter-ul nostru. Astfel nu vei rata nicio noutate culinara. De asemenea, ne poti urmari si pe Facebook sau Instagram.